Dreptul muncii. Contract de muncă. Act adiţional privitor la formarea profesională a salariaţilor. Obligaţii

Cuprins pe materii : Dreptul muncii. Contract de muncă. Act adiţional privitor la formarea profesională a salariaţilor. Obligaţii

Index alfabetic : Dreptul muncii

- Contract de muncă. Act adiţional privitor la formarea profesională a salariaţilor

- Act adiţionat la contractul de muncă privitor la formarea profesională a salariaţilor

Codul muncii anterior, art. 71

Obligaţia salariatului, asumată prin act adiţionat la contractul individual de muncă, de a  respecta contractul o anumită perioadă de timp conform art. 71 din Codul muncii în vigoare la data încheierii contractului, subzistă numai în cazul în care angajatorul a asigurat perfecţionarea prin trimiterea la o şcoală sau la un curs de perfecţionare cu scoaterea din producţie.



I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală,

decizia nr. 6275 din 12 noiembrie 2004



Societatea comercială „T.C.” SRL a chemat în judecată pe C.M.I., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.000 de dolari SUA, la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloarea specializării acesteia în lucrări de tehnică dentară şi pregătirii sale sub aspect deontologic.

În motivarea cererii, se arată că părţile au încheiat un act adiţional la contractul de muncă, în vederea formării profesionale a salariatei şi asigurării confidenţialităţii în executarea lucrărilor dentare de către angajat, faţă de societate. Pârâta s-a obligat să nu denunţe unilateral contractul de muncă pe o perioadă de 5 ani şi să nu întreprindă nimic de natură a afecta relaţia dintre angajator şi salariat, în caz contrar pârâta urmând să plătească societăţii 1.000 de dolari SUA.

Prin sentinţa civilă nr. 568 din 17 aprilie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV–a civilă a fost respinsă acţiunea ca nefondată, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că a asigurat specializarea pârâtei prin cursuri de pregătire profesională sau de perfecţionare, ori prin instruirea acesteia la locul de muncă.

Recursul declarat de reclamantă a fost admis prin decizia nr. 1069 din 12 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a,  prin care a fost modificată sentinţa în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtei la plata sumei solicitate. S-a apreciat că recurenta a făcut toate probele necesare şi prevăzute de lege în dovedirea pretenţiilor sale, fiind necontestată încheierea actului adiţional la contractul de muncă.

Considerând că această decizie a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, totodată hotărârea fiind şi netemeinică, prin recursul în anulare de faţă, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat casarea ei şi menţinerea soluţiei instanţei de fond.  

Recursul în anulare – admisibil, fiind exercitat împotriva unei hotărâri date anterior datei abrogării art. 330 C. proc. civ. - este întemeiat.

Între reclamantă şi pârâtă, absolventă a şcolii postliceale particulare Hyperion, cu examen de diplomă – absolvent la Şcoala postliceală sanitară Fundeni – a fost încheiat un contract de muncă, urmat de un act adiţional, potrivit căruia reclamanta se angaja să asigure salariatei specializarea în lucrări de tehnică dentară, punând la dispoziţia acesteia materialele adecvate tehnicii moderne, iar pârâta se obliga să nu denunţe unilateral contractul de muncă pe o perioadă de 5 ani. În caz contrar, salariata avea obligaţia de a plăti reclamantei echivalentul sumei de 1.000 de dolari SUA.

Încheierea actului adiţional se poate realiza în condiţiile art. 71 din codul muncii, în vigoare la data soluţionării cauzei, în cazul trimiterii la o şcoală sau la un curs de calificare ori perfecţionare cu scoatere din producţie. Numai în această situaţie contractul de muncă se completează cu un act adiţional în care se poate prevedea obligaţia salariatului, de a respecta contractul de muncă, o anumită perioadă de timp. Cerinţele acestui text nu sunt realizate în speţă. În plus, nu rezultă nici din motivarea acţiunii şi susţinerile reclamantei în ce a constat activitatea de specializare a pârâtei la locul de muncă, în situaţia în care aceasta era absolventa unei şcoli de profil. Nu se poate considera cu temei, că punerea la dispoziţia salariatei a aparaturii şi materialelor adecvate tehnicii moderne, cum se prevede în cuprinsul actului adiţional, se încadrează în cadrul unei specializări, cele menţionate înscriindu-se pe linia specifică a executării contractului de muncă.

Invocarea de către reclamantă a prevederilor art. 969 C.civ., care, în adevăr, dau caracter de lege, deci putere obligatorie, convenţiilor legal făcute, nu poate conduce la respingerea recursului în anulare întrucât actul adiţional este lipsit de suport legal.

Dimpotrivă, nu se poate reţine în cauză că a avut loc o specializare, ci numai că părţile s-au aflat în raporturile derivând dintr-un contract de muncă ce putea înceta şi prin demisie.

Aşa fiind recursul în anulare a fost admis, s-a casat decizia recurată şi s-a respins  recursul declarat de reclamantă împotriva soluţiei instanţei de fond.