Galerie Foto

Imprimare

Comunicat de presa: Federatia Solidaritatea Sanitara solicita adoptarea de urgenta a unui set de masuri privind modernizare a sistemului sanitar

Federația Solidaritatea Sanitară consideră că demersurile privind modernizarea sistemului sanitar trebuie să înceapă de la cel mai avansat punct al negocierilor în acest sens din ultimii ani, respectiv proiectul legii sănătății din 2012 (cunoscut ca proiectul dr. Vasile Cepoi), completat cu modificările survenite între timp. Avem în vedere atât faptul că acest proiect reprezintă rezultatul unei serii de dezbateri publice desfășurate de-a lungul a peste 6 luni cât și faptul că el acordul de principiu al majorității partidelor parlamentare asupra acestuia. Marele avantaj al acestui proiect de lege este generat de impactul pozitiv anticipat în privința creșterii finanțării sistemului sanitar public.                                      

SImultan cu acest demers de reașezarea structurală a sistemului sanitar, solicităm adoptarea de urgență a unui pachet de măsuri care poate contribui la creșterea semnificativă a calității vieții profesionale din sistemul sanitar. Măsurile prioritare în acest sens, a căror implementare o solicităm, sunt următoarele:

          Reglementarea statutului gărzilor medicilor în sensul solicitat de noi (a se vedea documentul   http://www.solidaritatea-sanitara.ro/attachme.... ), respectiv:

$         Plata beneficiului suplimentar de cel puțin 75% pentru depășirea timpului legal de muncă (aplicabil în situațiile în care sporul actual este sub 75%) - echivalentul plății pentru orele suplimentare (art. 123, alin. 2 din Codul Muncii);

$         Plata sporului de noapte de 25% pentru toate orele din gardă lucrate în timpul nopții;

$         Plata tuturor sporurilor aferente locului de muncă pentru timpul de muncă aferent orelor de gardă din afara normei de bază.

$         Dreptul la limitarea numărului de ore de muncă obligatorii la cele din norma de bază.

-         Scoaterea medicilor și a celorlalte categorii de personal din spitalele publice care realizează venituri din contract cu CNASS din categoria funcționarilor publici.

-         Introducerea programului de echivalarea a asistentelor medicale absolvente de postliceală în acord cu practicile altor state ale U.E. (  http://www.solidaritatea-sanitara.ro/attachments/arti..

-         Eliminarea discriminărilor salariale din Sănătate prin aplicarea prevederilor Legii nr. 71/2015 angajaților din sectorul sanitar.

-         Introducerea salarizării complementare în funcție de performanță.

-         Înlocuirea sistemului malpraxis cu sistemul despăgubirii pacienților pentru prejudicii

-        Creșterea salariilor cu 25%, pe care am susținut-o prin participarea noastră la negocierile cu Primul-ministru, constituie doar un gest de minimă reparație față de angajații acestui sistem, ea fiind insuficientă raportat la rolul social al specialiștilor din Sănătate.

Având în vedere disponibilitatea majorității medicilor din sistemul public de sănătate de a recurge la manifestații de protest pentru modernizarea sistemului sanitar și ținând cont că am demonstrat juridic faptul că obligarea medicilor la efectuarea gărzilor suplimentare timpului de lucru aferent normei de bază se încadrează în situația muncii forțate, Federația „Solidaritatea Sanitară” consideră că refuzul medicilor de a efectua gărzile suplimentare normei de bază constituie cea mai adecvată formă de protest, menită să susțină intrarea în normalitate a sistemului sanitar.

27.08.2015                                                                                                                                                                        

                                                                                                                      Președinte,

                                                                                                                      Rotilă Viorel

Sindicate afliliate FSSR


 
Sindicate afiliate:  


 
 

Tulcea Botosani Neamt Mures Cluj Bihor Timis Caras Severin Gorj Valcea Olt Arges Sibiu Dambovita Giurgiu Bucuresti Calarasi Prahova Constanta Galati Covasna

Flux SOLIDARITATEA