Galerie Foto

Imprimare

Un nou sindicat se alatura miscarii Solidaritatea Sanitara: Sindicatul „Solidaritatea Sanitara” Obregia din Bucuresti

 Federația „Solidaritatea Sanitară” anunță înființarea  Sindicatului „Solidaritatea Sanitară”Obregia, felicitând salariații care s-au alăturat comunității celor ce luptă pentru normalitate în sectorul sanitar!

 

  Resimțind în mod acut necesitatea schimbării modului în care trebuie promovate drepturile salariaților, concomitent cu respectarea intereselor pacienților, numeroși salariați de la Spitalul Clinic de Psihiatrie Alexandru Obregia din București au decis să-și ia soarta în propriile mâini, alăturându-se Comunității Solidaritatea Sanitară. 

 

  Valul tot mai mare de salariați care aderă la Mișcarea Solidaritatea Sanitară anunță zile grele pentru cei care tratează cu dispreț de ani de zile salariații din Sănătate și pacienții. Dorința de schimbare a fost accentuată de umilința suplimentară la care au fost supuși salariații prin intermediul pomenilor electorale, gesturi ce intenționează să mascheze discriminările salariale de care este afectat sistemul sanitar și, mai ales, necesitatea unui sistem echitabil de salarizare.

 

  Numărul tot mai mari de aderenți la această mișcare generează o presiune în creștere asupra decidenților sistemului sanitar de la toate nivelele, începând cu Ministerul Sănătății și terminând cu managerii unităților sanitare, pentru așezarea în cadre normale a activității salariaților. Valul de aderenți este valul schimbării, fiind compus din oameni care s-au săturat de dispreț și indiferență. El adeverește toate suferințele salariaților pe care le-am scos la iveală în ultimii ani, sprijinind totodată măsurile urgente pe care le-am propus. 

  

20.XI.2014                                                                                                                                                                        

                                                                                                      Biroul de presă
Imprimare

Comunicat de presa: Inca un judet se alatura miscarii Solidaritatea Sanitara: judetul Alba

   Federația Solidaritatea Sanitară” din România anunță constituirea Sindicatului Solidaritatea Sanitară” Alba. Această reușită a salariaților contribuie la sprijinirea noul val de acțiune a angajaților din Sănătate pentru normalitate,  ce capătă un contur tot mai pronunțat la nivel național.

 

   Numeroși salariați din sectorul sanitar al județului Alba se alătură astfel efortului Federației Solidaritatea Sanitară” de a schimba modul în care se acționează pentru interesul salariaților din Sănătate. Ne bucură faptul că și acești salariați au înțeles că extinderea Comunității Solidaritatea Sanitară este singura cale de acțiune pentru modificarea sistemului sanitar, pe baza propunerilor experților din sistemul sanitar, în interesul comun al pacienților și al salariaților!

 

   Este evidentă amplificarea susținerii de care se bucură setul de propuneri  strategice al Federației Solidaritatea Sanitară, considerat de toți partenerii un lucru bine făcut. Miza acestor acțiuni o constituie efortul de creștere a calității serviciilor medicale acordate pacienților și a calității vieții profesionale a salariaților. Crearea unui mediu de lucru occidental în spitalele din România, care să contribuie la stoparea migrației și la întoarcerea colegilor din străinătate, este astfel din ce în ce mai aproape.

 

18.XI.2014                                                                                                                                                                      

                                                                                                      Biroul de presă

                                                                                                                                                                                     

Sindicate afliliate FSSR


 
Sindicate afiliate:  


 
 

Tulcea Botosani Neamt Mures Cluj Bihor Timis Caras Severin Gorj Valcea Olt Arges Sibiu Dambovita Giurgiu Bucuresti Calarasi Prahova Constanta Galati Covasna

Flux SOLIDARITATEA