Comunicare: Stadiu negocieri/dezbateri pe marginea noii legi a salarizarii din sectorul sanitar
Comunicare: Stadiu negocieri/dezbateri pe marginea noii legi a salarizarii din sectorul sanitar
Având în vedere negocierile pe marginea noii legi a salarizării pentru sectorul sanitar, la care participăm încă de la debutul acestora, vă comunicăm stadiul la care s-a ajuns în cadrul ședinței grupului de lucru din data de 15.07.2013 (desfășurată la Institutul de Sănătate Publică), grup de lucru organizat la nivelul Ministerului Sănătății pentru elaborarea proiectului pilot privind salarizarea în funcție de performanta.
Rămânând fidelă principiilor sale, Federația ”Solidaritatea Sanitară” din România a susținut, în cadrul acestei întâlniri, respectarea a patru direcții principale în elaborarea actului normativ:
1. Proiectul pilot, respectiv noua lege de salarizare din sănătate, trebuie să se aplice pentru toate categoriile de salariați din sistemul sanitar. Un argument în plus pentru această includere îl reprezintă, dincolo de o problemă evidentă de discriminare, și excluderea iminentă a unităților sanitare publice din sfera unităților bugetare. Așadar, personalul din unitățile sanitare publice va deveni non-bugetar, ceea ce înseamnă, din punctul nostru de vedere, că trebuie ca acesta să se regăsească în același act normativ din perspectiva salarizării. Acest punct a rămas în divergență, reprezentanții Ministerului Sănătății urmând să se prezinte la următoarea întâlnire cu poziția lor în acest sens, după efectuarea unor simulări privind impactul unei astfel de măsuri.
2. Nivelul de pornire al discuțiilor/negocierilor trebuie să-l reprezinte cel puțin salariul actual corespunzător categoriei și treptei profesionale, respectiv salariul calculat la nivelul pe care actele normative în vigoare îl impun și nu la nivelul salariului actual al fiecăruia dintre angajați. O astfel de măsură ar elimina o bună parte din nedreptățile ivite în sistemul de salarizare în ultima perioadă. În măsura în care Guvernul ia în considerare aplicarea Legii nr. 284/2010 de la 1 ianuarie 2014 iar valoarea punctului de referință este de minim 800 RON (raportat la salariul minim actual) nivelul de pornire a negocierilor („salariile minime din sănătate”) trebuie să-l constituie salariile care rezultă din aplicarea valorii punctului de referință la coeficienții prevăzuți în grila de salarizare specifică sectorului sanitar din Legea nr. 284/2010. Asta nu înseamnă menținerea noastră în categoria bugetarilor, ci doar schimbarea referinței în stabilirea „salariilor minime din sănătate”.
3. Stabilirea unui sistem obiectiv de evaluare a personalului, bazat pe două componente:
- criterii de evaluare specifice fiecărei categorii profesionale, adoptate de comun acord de membrii grupului de lucru;
- metodologie obiectivă de evaluare: nota finală este media a trei evaluări independente efectuate de:
- seful ierarhic
- Biroul/compartimentul resurse umane împreună cu organismele profesionale
- evaluare colegială - în baza unor criterii clar definite care să nu lase loc de interpretare. Acest sistem de evaluare, acceptat de membrii grupului de lucru, este propus și susținut de noi de peste 3 ani de zile.
4. Reforma finanțării sistemului sanitar este necesară pentru a putea aplica un nou sistem de salarizare, odată cu introducerea noilor proiecte legislative referitoare la salarizare trebuind să regândim întregul sistem. Fără suplimentarea fondurilor nu putem discuta de majorări salariale, indiferent că acestea au la bază performanța sau orice altă formă de motivare a personalului.
Ministerul Sănătății, reprezentat prin dl. secretar de stat dr. Adrian Pana, a insistat asupra faptului că deocamdată discutăm despre un proiect pilot ce se va aplica pentru o perioadă de 6 luni, începând cu 01 ianuarie 2014, și că în funcție de rezultatele acestui proiect pilot vom putea discuta dacă introducem sau nu acest sistem de salarizare. Noi am subliniat faptul că este vorba în fapt tocmai de o nouă lege a salarizării în sănătate, proiectul pilot reprezentând de fapt principiile acestui nou sistem de salarizare. Dezbaterile/negocierile continuă cu ocazia următoarei întâlniri.
Având în vedere faptul că acest proiect de lege este de importanță vitală pentru soarta salariaților din sănătate vă rugăm să ne fiți în continuare aproape și să participați mai departe cu sugestii și soluții transmise comisiei de negocieri, astfel încât aceasta să reflecte cât mai adecvat punctele dvs. de vedere. Vă anunțăm de asemenea că va continua și procedura de dezbatere on-line a problemelor, la care vă invităm să participați. De asemenea, vă comunicăm faptul că am demarat deja în cadrul Centrului de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea” o procedură de cercetare calitativă pe această temă, bazată în primul rând pe cercetări de tip focus-grup, prima cercetare desfășurându-se deja astăzi la București.
Informații detaliate privind activitatea Federației „Solidaritatea Sanitară” din România pe tema acestui proiect de lege, propunerile depuse atât în format scris cât și în cadrul dezbaterilor, le aveți în buletinele informative anterioare și în documentele care v-au fost transmise, urmând în continuare a vă ține la curent în timp real asupra evoluției dezbaterilor/negocierilor.
Președinte,
Rotilă Viorel
Buletin informativ: Intrunirea grupului de lucru pe tema noii legi a salarizarii pentru personalul din sanatate
Buletin informativ:
Întrunirea grupului de lucru pe tema noii legi a salarizării pentru personalul din sănătate
Reprezentanții Federației ”Solidaritatea Sanitară” din România au participat miercuri, 11 iulie 2013, la întrunirea grupului de lucru pe tema noii legi a salarizării pentru personalul din sănătate, organizată de reprezentanți ai Ministerul Sănătății împreună cu principalele federații sindicale din sănătate. În cadrul acestei întâlniri au fost evidențiate în principal următoarele:
Schimbarea sistemului de salarizare din sănătate, bazată pe „salariul minim din sănătate” (nivelul actual de salarizare pe categorii de personal, inclusiv sporurile) la care se adaugă partea variabilă rezultată în urma evaluării, ultima putând determina o creștere salarială, considerăm că poate avea un impact pozitiv simultan asupra unei mari părți dintre salariați și asupra pacienților, prin creșterea calității serviciilor medicale. Altfel spus, în discuție este crearea unui sistem de salarizare care vizează posibilitatea unor creșteri salariale simultan cu creșterea calității serviciilor medicale.
Contrar a ceea ce a apărut în mass-media, în dezbatere nu a fost vorba de taxe suplimentare aplicate pacienților, ci cel mult de tarife care ar putea fi plătite de către pacienții care vor și își permit condiții speciale de cazare și tratament, ce exced pachetului de bază. Aceasta este o variantă de lucru (una din multele posibilități luate în discuție) ce ține cont, înainte de toate, de asigurarea tratamentului fără plată suplimentară pentru toți asigurații sistemului social de sănătate, la nivelul pachetului de bază stabilit prin actualele norme ale Contractului cadru și de respectarea dimensiunii de protecție socială a sistemului sanitar.
În cadrul dezbaterilor s-a remarcat insistența împuterniciților organizațiilor sindicale reprezentative pentru o soluție care să acopere toate categoriile de salariați, adoptată fie în cadrul acestei legi (de preferat), fie într-un alt act normativ, la care să facă trimitere această lege, acesta fiind unul din punctele sensibile ale proiectului de lege. Această poziție a fost adoptată de Federația „Solidaritatea Sanitară” din România încă de la momentul transmiterii primului set de observații pe marginea proiectului de lege a salarizării din sănătate. În acest sens, a fost subliniat în cadrul discuțiilor faptul că nu putem exclude din proiectul de lege categorii de salariați care participă în mod direct sau indirect la actul medical; prin urmare este necesar să privim performanța ca pe o reușită a unei întregi echipe, după care, în baza unei proceduri clar definite și unanim acceptate, să stabilim recompensele salariale pentru toți membrii echipei.
Pornind de la ideea că performanța trebuie evidențiată în mod obiectiv, reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” au indicat faptul că acest nou sistem de salarizare trebuie să garanteze atât existența unor criterii de evaluare clar definite cât și a unui sistem de evaluare „multi - focal”, care să excludă cât mai mult posibil gradul de subiectivism generat de „cine face evaluarea”. Pentru această din urmă dimensiune evaluarea, din punctul nostru de vedere (agreat de membrii grupului de lucru) trebuie să reprezinte o medie între cel puțin trei categorii diferite de evaluatori: șeful ierarhic direct, Serviciul Resurse Umane (alături de organismele profesionale - unde este cazul) și evaluarea colegială (evaluarea de către trei colegi selecționați în mod aleatoriu). Considerăm că sistemul poate include autoevaluarea salariatului, bazată pe dovezi, completată cu rezultate din evaluarea gradului de satisfacție a pacienților. (Precizăm că un sistem de evaluare similar este deja funcțional în mediul universitar).
Reprezentații Federației ”Solidaritatea Sanitară” au reiterat solicitarea, transmisă anterior Ministerului Sănătății pe multiplele canale, ca unul dintre principiile esențiale de la care va trebui să pornească elaborarea noii legi să îl constituie existența unui „salariu minim din sănătate” pentru fiecare categorie de personal, stabilit la nivelul actual de salarizare. Solicitarea a întrunit sprijinul unanim al organizațiilor sindicale, ea fiind completată cu necesitatea rezolvării unor situații urgente existente la acest nivel. În acest sens, următoarea problemă generată de înghețarea salariilor din ultimii ani trebuie soluționată în cadrul acestei legi: faptul că „salariile minime din sănătate” trebuie calculate la nivelul pe care aplicarea tuturor actelor normative în vigoare îl stabilesc pentru fiecare categorie de salariați și nu la nivelul „salariului încasat” de fiecare salariat la momentul aplicării legii. O estimare a dimensiunii acestei neregularități arată că cca. 10.000 de salariați din sistemul sanitar au un salariu mai mic comparativ cu colegii lor care au același nivel de pregătire și aceleași condiții de muncă, distorsiunea fiind determinată de faptul că în urma evaluării anuale aceștia nu au putut beneficia de majorări salariale precum colegii lor (În foarte multe cazuri s-a ajuns la situații aberante de genul: angajați cu vechime care au salarii mai mici decât noii angajați, salariul ultimilor fiind stabilit de lege).
S-au bucurat de adeziunea și sprijinul principalilor reprezentați ai organizațiilor sindicale reprezentative și observațiile noastre anterioare privitoare la faptul că, pe fond, nu putem vorbi de posibilitatea unor creșteri salariale echitabile în sectorul sanitar fără a identifica surse suplimentare de venit pentru unitățile sanitare, o parte a dezbaterilor concentrându-se pe această direcție. Și această problemă este una deosebit de sensibilă, de soluționarea ei depinzând atât posibilitatea efectivă a unor creșteri salariale cât și, mai ales, asigurarea salarizării în funcție de performanță pentru toți salariații care îndeplinesc criteriile de performanță.
În cadrul întregii dezbateri s-a remarcat faptul că Federația Sanitas a făcut front comun cu Federația „Solidaritatea Sanitară” în marea majoritate a propunerilor și solicitărilor adresate Ministerului Sănătății, atât în ceea ce privește abordarea de ansamblu cât și raportat la probleme punctuale ridicate, deschizându-se astfel posibilitatea unei direcții comune de acțiune în interesul salariaților din sănătate, singura care poate asigura eficiența maximă pentru acțiunile sindicale din sănătate din această perioadă.
Reprezentații Federației „Solidaritatea Sanitară” au subliniat faptul că întrunirea organizațiilor sindicale reprezentative din sectorul sanitar pentru stabilirea de comun acord cu Ministerul Sănătății a proiectului unei legi a salarizării a personalului din sănătate constituie singura soluție firească de elaborare a unui astfel de proiect, ea înscriindu-se în instituția dialogului social; în acest sens, această întâlnire poate fi considerată prima întrunire de drept a grupului de lucru pentru elaborarea proiectului unei noi legi a sănătății. Având în vedere modul de desfășurare și rezultatele ei, dezbaterea fiind concentrată atât pe aspecte foarte tehnice cât și pe soluții manageriale oferite de principalii reprezentanți cu un nivel ridicat de profesionalism, considerăm că această întrunire poate fi considerată un bun început în domeniul dialogului social din sănătate, cu condiția ca solicitările înaintate de cele două federații sindicale, atât în format scris cât și în cadrul dezbaterilor, să fie tratate la nivelul greutății pe care acestea o au, respectiv ca fiind deosebit de importante.
Remarcăm faptul că în ceea ce privește stabilirea unora din criteriile de salarizare și soluționarea unor aspecte tehnice conexe legii salarizării, este nevoie și de expertiza organizațiilor profesionale, acestea urmând să completeze, acolo unde constatăm că este cazul, contextul general și principiile stabilite în cadrul dialogului social dintre organizațiile sindicale și Ministerul Sănătății.
Problemele ivite urmează a fi soluționate în cadrul următoarelor întâlniri ale grupului de lucru, în urma acestora fiind estimată apariția proiectului de lege în forma agreată de partenerii de dialog social.
Mai multe articole...
- Comunicat de presa: O salarizare mai buna a personalului din sanatate presupune o mai buna finantare a acestuia
- Buletin informativ: Intalnire cu Ministerul Sanatatii pe tema - Reforma sistemului sanitar si principalele directii legislative
- Revolutia halatelor albe
- Comunicat de presa: In loc sa creasca, veniturile medicilor si asistentilor risca sa scada
- Comunicat de presa: Medicii si asistentii medicali din Romania au inceput deja sa demisioneze
- Comunicat de presa: Romania nu risca sa piarda doar medicii si asistentii, ci si pacientii
- Comunicat de presa: Invitatie la dezbatere
- Comunicat de presa: Reforma sistemului sanitar necesita o viziune strategica
- Solicitarile FSSR privitoare la legea salarizarii din sanatate
- Buletin informativ: Profesionistii din sanatate ofera solutii pentru reforma sistemului sanitar