Comunicat de presa: Reducerea risipei banilor pe medicamente poate conduce la creșterea salariilor cu 60%
Reducerea risipei banilor pe medicamente poate conduce la creșterea salariilor cu 60%
Fidelă strategiei sale de a identifica resursele care-i pot acoperi solicitările, Federația „Solidaritatea Sanitară” din România solicită Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări Sociale de Sănătate reducerea risipei banilor alocați pe medicamente și materiale sanitare, această resursă putând acoperi o creștere a salariilor din sănătate cu cel puțin 60%.
Pentru a ilustra pertinența și urgența unei astfel de măsuri atașăm o analiză a cheltuielilor CNAS pe capitole de cheltuieli care evidențiază dublarea cheltuielilor cu medicamentele și materialele sanitare în ultimii 6 - 7 ani, în timp ce alocarea resurselor către spitale rămâne constantă.
Reducerea cheltuielilor pentru medicamente se poate realiza prin câteva măsuri ce pot fi aplicate într-un timp foarte scurt respectiv:
- Stimularea instituțională a consumului de medicamentele generice;
- Introducerea protocoalelor de practică în medicina primară;
- Introducerea cardului de asigurat (aflată în curs de desfășurare) și a controlului prescripțiilor din medicina primară.
Aceste date evidențiază faptul că această creștere a finanțării sistemului sanitar trebuie să fie dublată de cheltuirea utilă a banilor în sănătate și de creșterea calității serviciilor medicale. Acest lucru este însă posibil doar printr-o modificare semnificativă a modului de gestionare a sistemului, una din măsurile esențiale constituind-o administrarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de către principalii contribuitori, partenerii sociali. Constatăm în acest sens faptul că eliminarea acestora din Consiliul de Administrație al CNAS „coincide” cu o creștere exponențială a sumelor alocate medicamentelor și materialelor sanitare.
Având în vedere identificarea resurselor necesare, solicităm Ministerului Sănătății și Guvernului creșterea salariilor în sistemul sanitar cu cel puțin 60%, distribuită în cote de 40% pentru creșterea tuturor salariilor (constituirea salariilor minime din sănătate la nivelul corespunzător grilei din legea 284/2010) și 20% pentru creșterea salariilor în funcție de performanță.
Președinte,
Rotilă Viorel
Anexă: Nivelul cheltuielilor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pe câteva categorii de cheltuieli
Sursă date: Rapoartele CNAS pentru anii 2008 -2012; Legea bugetului de stat pentru 2013
Câteva observații:
Dacă evoluția cheltuielilor cu medicamentele și materialele sanitare s-ar datora creșterii costurilor acestora atunci această creștere ar trebui să se regăsească și în cazul spitalelor. Deoarece o astfel de creștere nu se înregistrează, reiese fie că pacienții suportă diferența de cost fie că această creștere exponențială a costurilor cu medicamentele și materialele sanitare este nefirească.
Pentru spitalele publice stagnarea bugetelor alocate nu acoperă rata inflației, în termeni reali putând vorbi de o continuă scădere a nivelului finanțării.
„Economiile” în spitale s-au făcut pe seama reducerii personalului cu cca. 20% în același interval.
Deoarece cheltuielile cu medicamentele și materialele sanitare sunt determinate în cea mai mare măsură de prescripțiile din medicina primară, devine evidentă tendința ca sumele alocate acesteia (incluzând medicamentele și materialele sanitare) să fie mai mari decât cele alocate unităților sanitare.
1.Estimarea privind cheltuielile spitalelor publice cu medicamente și materiale sanitare din totalul bugetului alocat este de 20-30%
2.Este posibilă și coexistența celor două variante.
3.Este vorba de cca. 30000 de salariați mai puțin în sectorul public în anul 2012 comparativ cu anul 2007.
Comunicat de presa: Cresterea contributiilor (angajator-angajat) este singura solutie pentru alocarea a 6% din PIB pentru sanatate
Având în vedere negocierile cu Ministerul Sănătății privind finanțarea sectorul sanitar, Federația „Solidaritatea Sanitară” din România consideră că există soluțiile viabile pentru creșterea finanțării publice a sectorului sanitar la 6% din PIB începând cu 2014, asigurându-se astfel resursele necesare pentru creșterea calității vieții profesionale a salariaților (ce include creșterea salarizării) și pentru creșterea calității serviciilor medicale acordate populației.
Măsurile de reformă în domeniul finanțării Sănătății, propuse deja de noi în mai multe rânduri Ministerului Sănătății, sunt următoarele:
- Creșterea contribuțiilor la Sănătate angajator-angajat la 14% (7% angajat - 7% angajator);
- Introducerea contribuției la sănătate în funcție de venit, în cuantum de 7%, pentru toți cetățenii României care realizează venituri, indiferent de sursa acestora;
- Obligativitatea statului de a plăti contribuția la sănătate la nivelul a 7% din salariul mediu pentru toți cetățenii pe care dorește să-i scutească de la plata contribuției;
- Definirea pachetului de bază raportat la costurile serviciilor medicale reale;
- Introducerea asigurărilor complementare de sănătate.
Creșterea nivelului de finanțare publică al sănătății este pasul esențial în domeniul reformei, în lipsa acestuia orice altă abordare riscând să fie ineficientă.
Având în vedere ambiguitățile existente în dezbaterea actuală privind finanțarea sănătății precizăm următoarele:
- Federația „Solidaritatea Sanitară” din România a solicitat creșterea finanțării publice a sănătății la 6% din PIB și creșterea finanțării generale (cheltuială publică+cheltuiala privată) a sănătății la 9% din PIB. Avem în vedere faptul că în conformitate cu datele Băncii Mondiale în 2011 (ultimul an pentru care există date disponibile) cheltuiala generală României pentru sănătate era la nivelul a 5,8% din PIB. (sursa: http://data.worldbank.org/indicator/SH.XPD.TOTL.ZS). Altfel spus, solicitarea a 6% pentru sănătate din PIB este deja îndeplinită (dacă avem în vedere sumele alocate anul acesta pentru plata furnizorilor de medicamente) sau la diferență de doar cca. 0,1-0,2% din PIB de a fi realizată, dacă se are în vederea cheltuiala publică+privată.
- Considerăm că analiza nivelului de finanțare al sănătății nu trebuie să se facă prin raportare la cheltuiala din PIB pentru sănătate, care este un indicator relativ, ci prin raportare la cheltuiala pe cap de locuitor pentru sănătate, care constituie un indicator absolut în domeniu. În acest sens, solicităm o țintă de creștere a cheltuielii pentru sănătate pe cap de locuitor la 800 dolari în 2014 și 1000 dolari până în 2015.
Anexăm o scurtă prezentare a finanțării sănătății pentru câteva state din Europa.
Președinte,
Rotilă Viorel
Anexă: Nivelul cheltuielilor pentru sănătate în câteva state din Europa
1. Cheltuielile pentru sănătate ca procent din PIB
2. Nivelul cheltuielilor pentru sănătate pe cap de locuitor
Sursa:Banca Mondială
Mai multe articole...
- Comunicat de presa: Solicitam o modificare profunda a sistemului sanitar in interesul salariatilor si al pacientilor
- Comunicat de presa: Criza fara precedent de asistenti medicali in unitatile sanitare publice din Romania
- Comunicat de presa: Proiectul legii salarizarii suplimentare a medicilor s-a nascut mort; statul este singurul castigator
- Comunicat de presa: Proiectul legii salarizarii din sanatate a esuat, deschizand calea protestelor
- Buletin informativ: Stadiul negocierilor. Puncte convergente / divergente asupra proiectului pilot.
- Buletin informativ: Proiectul pilot reprezinta de fapt noua lege a salarizarii
- Comunicare: Stadiu negocieri/dezbateri pe marginea noii legi a salarizarii din sectorul sanitar
- Buletin informativ: Intrunirea grupului de lucru pe tema noii legi a salarizarii pentru personalul din sanatate
- Comunicat de presa: O salarizare mai buna a personalului din sanatate presupune o mai buna finantare a acestuia
- Buletin informativ: Intalnire cu Ministerul Sanatatii pe tema - Reforma sistemului sanitar si principalele directii legislative