Comunicat de presa: Proiectul legii salarizarii suplimentare a medicilor s-a nascut mort; statul este singurul castigator
Comunicat de presă:
Proiectul legii salarizării suplimentare a medicilor s-a născut mort; statul este singurul câștigător
Pe fondul continuării indiferenței Ministerului Sănătății față de partenerii sociali, ceea ce a început și s-a desfășurat în bună măsură ca o activitate de elaborare a unei noi legi a salarizării în sănătate s-a transformat, cu toate eforturile noastre, într-un eșec lamentabil în ceea ce privește scopul propus.
Deși dezbaterile au relevant mai multe puncte de convergență între participanții la ele, cum ar fi salarizarea în funcție de performanță, necesitatea finanțării suplimentare, salariul actual pe tipuri de categorii profesionale ca nivel de pornire etc., factorii de decizie au asumat introducerea unor principii diferite în multe părți esențiale față de cele convenite. În acest context trebuie remarcată imunitatea ministerului la argumente și la studii științifice, interesele salariaților și ale pacienților căzând pe un loc secundar față de alte tipuri de interese.
Mai mult decât atât, însăși ideea salarizării suplimentare a medicilor, indicată în mod pompos în titlul proiectului de lege, este compromisă de forma acestuia, ea ascunzând mai curând dorința impozitării (excesive a) veniturilor informale (una din insistențele FMI) decât construcția unei legi care să crească gradul de satisfacție al personalului și al pacienților.
În acest sens, un calcul simplu al rezultatelor aplicării acestui proiect de lege indică faptul că pentru 100 lei plătiți de un pacient care dorește să se trateze în „regim privat într-un spital public” avem următoarea distribuție:
- Medicul: după impozitare ia 33% din tariful aplicat (33 lei);
- Alte categorii de personal participante la realizarea serviciului medical: 16.5% (16,5 lei);
Ceea ce înseamnă că doar 49.5% din tarifele aplicate vor ajunge la salariați, diferența regăsindu-se în principal la bugetul de stat.
În cazul serviciilor medicale purtătoare de TVA analiza indică o situație și mai tristă pentru salariați, salarizarea suplimentară a medicului reducându-se de fapt la cca. 26,6% din încasări iar a restului participanților la actul medical la cca. 13,3%.
Altfel spus, proiectul de lege presupune că medicii vor dori să facă practică privată în spitalele publice pentru un venit situat între 26,6% și 33% din tarifele plătite de pacienți, ceea ce este cu totul nerealist, mai ales dacă luăm în considerare faptul că posibilitățile de plată ale cetățenilor sunt unele reduse.
Analiza atentă a legii arată că statul încasează aproape jumătate din ceea ce se tarifează. Este evident astfel că proiectul salarizării suplimentare a medicilor (și altor categorii de salariați) are de fapt drept principal scop o creștere a încasărilor la bugetul de stat, Ministerul Sănătății ratând două din obiectivele sale esențiale, respectiv creșterea calității vieții profesionale a lucrătorilor și (prin asta) creșterea calității serviciilor medicale de care beneficiază pacienții, preferând în schimb preluarea onor atribuții ale Ministerului de Finanțe (creșterea sumelor colectate).
Biroul de presă
Comunicat de presa: Proiectul legii salarizarii din sanatate a esuat, deschizand calea protestelor
Comunicat de presă:
Proiectul legii salarizării din sănătate a eșuat, deschizând calea protestelor
Analizând proiectul de lege postat pe site-ul Ministerului Sănătății, Federația „Solidaritatea Sanitară” din România constată că transformare a ceea ce părea a fiproiectul unei legi de salarizare în sănătateîntr-un proiect ce vizează doar creșterea veniturilor medicilor prin activitatea desfășurată în mediul privatconstituie un eșec strategic al Ministerului Sănătății.
Forma proiectului de lege supusă dezbaterii publice nu ține cont de poziția părților din cadrul grupului de lucru, încălcând în mod flagrant interesele salariaților. Faptul că mare parte dinpunctele noastre de vedereșiargumentelepe care le-am adus în cadrul activității de elaborare a acestui proiect de lege nu se regăsesc în forma supusă dezbaterii publice indică renunțarea la dialogul social din partea Ministerului Sănătății.
Proiectul de lege este doar rezultatul deciziei Ministerului, fără a ține cont de solicitările esențiale înaintate de partenerii de dialog. În aceste condiții, acțiunile de protest tind să constituie ultima soluție, în speranța că ele vor reuși să convingă acolo unde studiile și argumentele prezentate au eșuat.
Principalele deficiențe ale acestui proiect sunt reprezentate de faptul că salarizarea suplimentară în funcție de evaluarea performanțelor a fost eliminatăde factoși proiectul nu se aplică tuturor categoriilor de personal, așa cum am solicitat în mod imperativ.
Proiectul de lege este incoerent în ceea ce privește finanțarea creșterii salariilor în funcție de performanță: deși amintește de evaluarea medicilor și salarizarea în funcție de performanță, singurele venituri suplimentare certe sunt cele obținute din activitatea privată (care oricum ar putea fi obținute în cadrul unui cabinet privat). Proiectul de lege păcătuiește și prin neadaptarea lui la cadrul legal existent în ceea ce privește legislația muncii, accentuând natura ilegală a cadrului de desfășurare a activității medicilor din România.
Federația „Solidaritatea Sanitară” din România NU sprijină proiectul de lege în forma actuală deoarece el este departe de realitățile sistemului sanitar. Dacă fazele dezbaterilor publice nu vor aduce modificările necesare, acest proiect de lege constituie un puternic motiv de proteste în sistemul sanitar.
Biroul de presă
Mai multe articole...
- Buletin informativ: Stadiul negocierilor. Puncte convergente / divergente asupra proiectului pilot.
- Buletin informativ: Proiectul pilot reprezinta de fapt noua lege a salarizarii
- Comunicare: Stadiu negocieri/dezbateri pe marginea noii legi a salarizarii din sectorul sanitar
- Buletin informativ: Intrunirea grupului de lucru pe tema noii legi a salarizarii pentru personalul din sanatate
- Comunicat de presa: O salarizare mai buna a personalului din sanatate presupune o mai buna finantare a acestuia
- Buletin informativ: Intalnire cu Ministerul Sanatatii pe tema - Reforma sistemului sanitar si principalele directii legislative
- Revolutia halatelor albe
- Comunicat de presa: In loc sa creasca, veniturile medicilor si asistentilor risca sa scada
- Comunicat de presa: Medicii si asistentii medicali din Romania au inceput deja sa demisioneze
- Comunicat de presa: Romania nu risca sa piarda doar medicii si asistentii, ci si pacientii