Comunicat de presa: Reforma sistemului sanitar necesita o viziune strategica
În contextul marilor probleme din sănătate Federația „Solidaritatea Sanitară” din România organizează vineri, 21.06.2013, începând cu ora 11.30, la Galați,Hotelul Galați Centrum, Sala Panoramic, o dezbatere pe tema situației din sănătate și strategiilor ce trebuie adoptate în interesul salariaților și al pacienților, eveniment care va sta la baza unor noi direcții de acțiune pentru apărarea intereselor salariaților
Evenimentul survine după participarea la discuțiile Grupului de lucru privind noua lege a salarizării în sănătate, în cadrul cărora reprezentantul federației a susținut viziunea strategică a Federației „Solidaritatea Sanitară” din România. Materialele prezentate și susținute pot fi găsite aici, ele constituind una din cele mai importante direcții strategice pentru care acționăm, figurând pe agenda manifestației.
În cadrul dezbaterii vor fi abordate următoarele teme:
- Rezultatele studiului privind calitatea vieții profesionale și măsurile pe care cercetarea le-a relevat ca fiind necesare;
- Impactul Directivei nr. 24/2011 asupra sistemului sanitar românesc și urgența unei strategii de reformă a sănătății în acest context;
- Timpul de lucru în sectorul sanitar în contextul problemelor pe care studiul pe această temă le scoate la iveală
- Principalele direcții ale reformei modului de finanțare a sistemului de sănătate.
Această manifestare își propune tratarea problemelor sistemului sanitar într-o manieră științifică, pe bază de dovezi, stabilind premisele unor direcții de acțiune în domeniu pe baza consultării cu factorii de decizie și salariații care și-a anunțat participarea. În cadrul întâlnirii vor fi prezentate o serie de studii și materiale de interes strategic pentru reforma sistemului sanitar.
Dezbaterea face parte din ciclul de conferințe pe tema reformei sistemului sanitar pe care Federația „Solidaritatea Sanitară” din România le desfășoară în această perioadă, ca parte a strategiei de acțiune bazată pe dovezi și soluții politice și de management pe care organizația a asumat-o, confirmată de ultimul consiliul de coordonare al organizației. Această strategie asumă faptul că înainte de a mobiliza membrii de sindicat la proteste trebuie să identificăm soluțiile pentru care putem chema toți salariații din sectorul sanitar la acțiune, sloganurile trebuind înlocuite cu soluții.
Dezbaterea este organizată cu ocazia conferinței de diseminare a rezultatelor proiectului Fii calificat pe piata muncii! Cresterea nivelului de calificare a angajaților din sănătate și asistență socială din Regiunea Sud-Est, contract de finanțare POS DRU/108/2.3/G/79295.