Galerie Foto

Imprimare

Comunicat de presa: Conferinta: Impactul legislatiei europene asupra reformei sistemului sanitar din Romania. Studiu de caz: Directiva U.E. nr. 24/2011

 

Centrul de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea”/Federația „Solidaritatea Sanitară” din România în parteneriat cu Sindicatul „Solidaritatea Sanitară” Cluj anunță desfășurarea

Conferintei
Impactul legislației europene asupra reformei sistemului sanitar din România. Studiu de caz: Directiva U.E. nr. 24/2011,

care se va desfășura  în data de 31.05.2013 în Sala Jean Monnet a Facultății de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai (adresa:  str. Em. de Martonne nr. 1) Cluj-Napoca.

   Cu această ocazie va fi lansat studiul Impactul Directivei nr. 24/2011 asupra sistemului sanitar din România, realizat în cadrul Centrului de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea”, autor lect. univ. dr. Viorel ROTILĂ, în cadrul căruia sunt abordate efectele pe care Directiva le va avea, prin intermediul legislației de transpunere a acesteia la nivel național, asupra modului de organizare și finanțare a sistemului, asupra pacienților și asupra profesioniștilor din sănătate.

 

    Programul general al Conferinței:


11.00 - 12.30 - Prezentarea principalelor prevederi ale Directivei și efectele estimate ale acesteia;
12.30 - 13.00 - Coffee break;
13.00 - 14.00 - Sesiuni de întrebări și răspunsuri;
14.00 - 15.00 - Masa de prânz;
15.00 - 17.00 - Grup de lucru pe tema strategiei de transpunere a prevederilor Directivei în legislația românească.

 

Aveți posibilitatea să vă înscrieți la această conferință on-line aici

 

    La această Conferință sunt invitați reprezentanți ai sistemului sanitar de la nivel central (Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări Sociale de Sănătate), regional și local, membrii grupului de lucru interministerial pentru transpunerea prevederilor Directivei în legislația românească, reprezentați ai autorităților locale și ai unităților sanitare, reprezentanții organismelor profesionale și ai organizațiilor sindicale din sectorul sanitar, reprezentanții asociațiilor de pacienți, factori de decizie și salariați din unitățile sanitare. De asemenea, sunt invitați reprezentanții mass-media. Având în vedere faptul că participarea la acest eveniment denotă interesul factorilor de răspundere pentru soarta pacienților și lucrătorilor, pe pagina evenimentului vor fi menționate toate instituțiile și persoanele care le reprezintă cărora li s-au transmis invitațiile de participare, putând monitoriza astfel nivelul de implicare al acestora.

    Directiva nr. 24/2011 privind circulația transfrontalieră a pacienților stabilește condițiile obligatorii ce trebuie să fie prevăzute în cadrul legal al fiecărui stat membru în ceea ce privește atât posibilitățile cetățenilor proprii de a se trata în alt stat membru cât și crearea condițiilor pentru ca cetățenii din alte state membre să se poată trata în România. Termenul limită pentru modificarea legislației naționale în sensul transpunerii prevederilor Directivei este 25 octombrie 2013.

   Prin mulțimea modificărilor pe care le impune, Directiva are un impact deosebit de mare asupra reformei sistemului sanitar, urmând a afecta sănătatea în ansamblul său, pacienții, și, mai ales, unitățile sanitare și salariații din sectorul sanitar.

   Modalitatea în care prevederile Directivei se vor reflecta în legile naționale este esențială pentru cei implicați în organizarea și funcționarea sistemului. Acesta este motivul pentru care desfășurarea acestei conferințe este deosebit de importantă atât pentru factorii de decizie, pentru salariații din sectorul sanitar și pentru pacienți, dar și pentru toți cetățenii, studiile și analizele ce vor fi prezentate în cadrul ei împreună cu dezbaterile pe temele cele mai importante contribuind în mod semnificativ la identificarea celor mai bune soluții.

   În urma tuturor acestor activități vor fi schițate principalele linii directoare pentru o reformă a sistemului sanitar conformă cu legislația și aspirațiile Uniunii Europene, care să facă din pacienții și lucrătorii din sistemul sanitar românesc pacienți și lucrători europeni.

  Având în vedere faptul că numărul de locuri este limitat, intrarea se face pe bază de confirmare a participării.

 

Aveți posibilitatea să vă înscrieți la această conferință on-line aici

 

    sau la următoarele date de contact:


      0744933919 - Radu Vasile;
     Fax: 0264296471 sau 0336/109281.

Având în vedere faptul că de locuri este limitat vă recomandăm să vă înscrieți acum!
Menționăm că după înscriere veți fi cnumărul ontactată/contactat pentru confirmarea participării.

Organizatorii suportă costurile aferente coffe break și masă de prânz, restul costurilor (transport, deplasare s.a.) urmând a fi suportate de participanți.


Notă: Această conferință este parte a strategiei  de acțiune pentru creșterea calității serviciilor medicale prin creșterea calității vieții profesionale a salariaților. 

    Doar împreună putem reuși!


    Director,
Rotilă Viorel

Imprimare

Buletin informativ: Activitati internationale, participarea la Congresul EUROFEDOP si intalniri la nivel inalt

Activitati internationale ale Federatiei „Solidaritatea Sanitara” din Romania: participarea la Congresul EUROFEDOP si intalniri la nivel inalt

I. Întâlnirea cu Primul Ministru al Luxemburgului, domnul  Jean-Claude Junke 

intalnire-prim-minstru.png În data de 04 aprilie 2013 o delegație a EUROFEDOP, formată membri ai bordului organizației, s-a întâlnit cu Primul Ministru Luxemburgului, domnul Jean-Claude Junker. Din partea României a participat domnul Rotilă Viorel, președintele Federației „Solidaritatea Sanitară” din România.

 În cadrul întâlnirii participanții au vorbit despre activitatea lor specifică, situația din fiecare din țările de proveniență și perspectivele pe care le întrevăd în ceea ce privește viitorul Uniunii Europene.

Viorel Rotilă, reprezentantul Federației „Solidaritatea Sanitară” și al României (la această întâlnire) a oferit informații privind următoarele aspecte:

  • Proiectele organizației la nivelul Uniunii Europene din perspectiva Directivei nr. 24/2011;
  • O scurtă prezentare a influenței relațiilor politice din țară asupra realităților sociale;
  • Impactul „situației Schengen” asupra lucrătorilor;
  • Câteva repere privind situația socială din România.

Din punctul de vedere al FSSR demersul se încadrează în eforturile depuse la nivel european pentru îmbunătățirea imaginii profesioniștilor din sănătate și construcția soluției europene pentru aceștia, parte a strategiei de intervenție la nivelul Comisie U. E. pentru asigurarea unor standarde de calitate a vieții profesionale

 

II. Desfășurarea lucrărilor Congresului

 

Tema Congresului a constituit-o Responsabilitatea are un viitor, ea indicând eforturile ce vor fi depuse în continuare de EUROFEDOP pentru apărarea intereselor salariaților din sectorul public.   În cadrul Congresului au fost vizate următoarele direcții strategice generale:

  • Dezvoltarea unei economii de piață sociale în Europa, respectiv efortul de afoto2.png dubla orientarea către o economie de piață cu străduința pentru respectarea intereselor sociale.
  • Modernizarea administrației/serviciilor, care să fie însoțită și de respectarea intereselor salariaților din acest domeniu.
  • Stabilirea și respectarea unor standarde de calitate în ceea ce privește statutul lucrătorilor din sectorul public.
  • Dezvoltarea parteneriatelor sociale, acestea fiind o etapă superioară a dialogului social, având avantajul de a anula o bună parte din neajunsurile acestuia.
  • Continuarea politicii de dezvoltarea a contractelor colective de muncă la nivelul sectoarelor publice.

Activitatea privitoare la Sectorul Sănătate va fi în continuare desfășurată în cadrul organismului specializat, Consiliul de Sănătate, condus de Esther Reyes Diez (Spania) în calitate de Președinte și Viorel Rotilă (România) în calitate de Vicepreședinte. Eforturile vor fi concentrate atât pe atingerea obiectivelor proiectelor demarate în perioada anterioară cât și pe noile direcții stabilite în cadrul Congresului.

 

Dintre proiectele anterioare cel mai important este efortul de a construi la nivelul U.E. standarde minime de calitate a vieții profesionale a salariaților din sănătate (proiect inițiat de reprezentanții FSSR).

congres.pngNoile direcții de acțiune pe acest sector se vor concentra în special pe lupta împotriva exceselor aduse de privatizările din domeniul sanitar, construcția unor standarde unitare privind formarea profesională la nivelul U.E., apărarea intereselor salariaților din acest sector din diferitele state membre.

 

În cadrul Congresului conducătorul delegației noastre, domnul Rotilă Viorel, a girat corectitudinea desfășurării procesului electoral din calitatea de președinte al Credentials Commission.

 

Activitatea face parte din strategia de acțiune a Federației „Solidaritatea Sanitară” din România la nivel internațional, fiind una din formele de concretizarea la nivel european a principiului solidarității de acțiune pentru apărarea intereselor salariaților.

 

Materiale adiționale:

 

Comunicatul de presă al EUROFEDOP privitor la întâlnirea cu premierul Luxemburgului

 

Comunicatul de presă al EUROFEDOP privitor la Congres.

 

Ataşamente:
Download-ează fișierul (Buletin-informativ-fssr-nr.6.pdf)Buletin-informativ-fssr-nr.6.pdf[ ]0 Kb

Sindicate afliliate FSSR


 
Sindicate afiliate:  


 
 

Tulcea Botosani Neamt Mures Cluj Bihor Timis Caras Severin Gorj Valcea Olt Arges Sibiu Dambovita Giurgiu Bucuresti Calarasi Prahova Constanta Galati Covasna

Flux SOLIDARITATEA