Galerie Foto

Imprimare

Comunicat de presa: Membri ai Federației „Solidaritatea Sanitara” protesteaza si astazi in strada

headear

 

 

Membri ai Federației „Solidaritatea Sanitară” protestează și astăzi în stradă

 

După ce sindicatele afiliate la federația noastră au participat deja la manifestațiile de protest desfășurate în mai multe județe, astăzi vor fi în stradă colegii de la Sindicatul „Solidaritatea Sanitară” Cluj, solicitând și ei aplicarea măsurilor strategice de reformă a sănătății propuse de Federația „Solidaritatea Sanitară” din România. Dorim ca toate aceste proteste să amplifice „presiunea argumentelor” pe care am exercitat-o deja asupra Ministerului Sănătății pe calea numeroaselor propuneri și proiecte pe care le-am înaintat de la începutul acestui an până în prezent precum și prin intermediul participării la grupurile de lucru ale acestei instituții. Protestele noastre constituie atât o formă de presiune asupra Ministerului Sănătății și a Guvernului pentru a adopta măsurile de reformă pe care le-am solicitat cât și o formă de conștientizare a populației asupra situației în care se găsește sănătatea și salariații care-și desfășoară activitatea în acest sector.

 

Având în vedere faptul că CNS „Cartel Alfa” a preluat și susține revendicările „Solidaritatea Sanitară” privitoare la sectorul sanitar, acestea beneficiind astfel și de sprijinul colegilor din toate sectoarele de activitate, sindicatele noastre participă la seria de proteste organizate în fiecare din județele țării până la sfârșitul acestei luni de către confederație. Pe această cale, peste 2000 de membri ai Federației „Solidaritatea Sanitară” din România vor susține prin protestele lor revendicările pe care le-am înaintat Ministerului Sănătății, alături de revendicările confederației, ce vizează îmbunătățirea relațiilor de muncă și a cadrului de desfășurare a dialogului social.

 

Totodată, fideli tradiției organizaționale de participare activă la dialogul social, ieri, 15.X.2013, reprezentanții organizației noastre au participat la negocierile desfășurate în cadrul Comisiei de dialog social de la Ministerul Sănătății pe tema majorității proiectelor de lege propuse de minister.

Una din temele abordate în cadrul acestor negocieri a constituit-o proiectul legii malpraxisului, care este în continuare într-o formă nemulțumitoare, nefiind adoptată cea mai bună soluție, ce ar putea avantaja atât salariații dar și pacienții.

Deoarece considerăm că protestele trebuie să fie însoțite de un set de documente strategice care să indice calea pe care pot fi îndeplinite revendicările, contribuind astfel la identificarea celor mai bune soluții, am înaintat și cu această ocazie reprezentaților Ministerului punctele noastre de vedere și documente care demonstrează necesitatea adoptării lor.

 

Desfășurate pe fondul protestelor desfășurate de organizațiile noastre la nivel local, ce vor fi urmate de proteste la nivel național, negocierile cu Ministerul Sănătății vizează identificarea unor soluții comune, în avantajul atât al pacienților cât și al salariaților, în ceea ce privește temele ce intră în sfera de competență a Ministerului.

Ne exprimăm astfel speranța că domnul ministru Eugen Nicolăescu va avea în continuare înțelepciunea de a negocia cu organizația noastră toate propunerile și proiectele pe care i le-am înaintat, susținând totodată la nivelul Guvernului aplicarea măsurilor, asupra cărora ne-am înțeles deja, privitoare la creșterea finanțării sistemului sanitar și autonomia fondului de asigurări sociale de sănătate, singurele măsuri ce pot conduce la o mai bună funcționare a sistemului sanitar și posibilitatea unor creșteri salariale durabile!

                                                                                                                                            Președinte,

                                                                                                                                          Rotilă Viorel

Imprimare

Comunicat de presa:Asigurarile de malpraxis constituie o mare afacere pe spinarea salariatilor si a pacientilor

headear

Asigurarile de malpraxis constituie o mare afacere pe spinarea salariatilor si a pacientilor

 

 Sumele încasate din asigurările de malpraxis plătite de salariați și de către unitățile sanitare se ridică la cca. 45 milioane de euro în anul 2012 în timp ce nivelul despăgubirilor acordate pacienților este de doar cca. 2 milioane euro, adică de doar 5% din totalul sumelor încasate.

 

Informațiile furnizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară în acest sens pot fi găsite aici.

 

Conform datelor furnizate, este evident faptul că asigurările de malpraxis constituie cea mai rentabilă afacere din domeniul asigurărilor la ora actuală. Ea se desfășoară în dauna salariaților, obligați să plătească costul primelor fără a fi acoperiți în caz de malpraxis din niște salarii și așa foarte mici, și în dauna pacienților, care nu beneficiază de despăgubirile ce ar trebui plătite de asiguratori.

 

Altfel spus, deși salariații și unitățile sanitare sunt asigurați, societățile de asigurări nu plătesc indemnizații în mod semnificativ, la nivelul real al prejudiciilor, ambele categorii ajungând să plătească despăgubiri din propriul buzunar. Una din măsurile care a condus la această afacere deosebit de profitabilă o reprezintă excluderile/exceptările, respectiv limitarea cazurilor în care societățile de asigurări acordă despăgubirile. Situația reflectă fie un control deficitar în domeniu din partea Ministerului Sănătății, cel chemat să reglementeze problema malpraxisului, și a Autorității de Supraveghere Financiară fie orientarea întregului sistem către un interes de afaceri.

 

Îngrijorător este riscul ca noul sistem de malpraxis, propus de Ministerul Sănătății, să perpetueze acest tip de probleme, fiind mai curând orientat către profitul societăților de asigurări și a celor de avocatură decât către interesul pacienților și protecția salariaților.

 

Având în vedere faptul că Federația „Solidaritatea Sanitară” din România a transmis Ministerului Sănătății un proiect alternativ la asigurările de malpraxis, respectiv proiectul despăgubirii pacienților în caz de prejudiciu, solicităm instituirea acestuia ca nou model de protecție a pacienților și a salariaților împotriva evenimentelor nedorite, orientând astfel sistemul către un model social de protecție a beneficiarilor serviciilor medicale și către reducerea cheltuielilor inutile pe care trebuie să le suporte în mod nejustificat personalul medical pentru a-și desfășura activitatea curentă.

           

             Președinte,

           Rotilă Viorel

 

Participa si TU

Sindicate afliliate FSSR


 
Sindicate afiliate:  


 
 

Tulcea Botosani Neamt Mures Cluj Bihor Timis Caras Severin Gorj Valcea Olt Arges Sibiu Dambovita Giurgiu Bucuresti Calarasi Prahova Constanta Galati Covasna

Flux SOLIDARITATEA