Galerie Foto

Imprimare

Comunicat de presa: Aplicarea legii unice de salarizare in sectorul sanitar inseamna ingroparea salarizarii in functie de performanta

headear

 

 

Aplicarea legii unice de salarizare în sectorul sanitar înseamnă îngroparea salarizării în funcție de performanță

 

Intenția de reducere a reformei salarizării personalului la aplicarea grilei din legea unică de salarizare (Legea 284/2010) aduce cu sine anularea unei creșteri salariale semnificative pentru toți salariații, uciderea salarizării în funcție de performanță și ratarea unui salt semnificativ în domeniul calității serviciilor medicale. Acceptarea acestei intenții echivalează, de asemenea, cu renunțarea la acțiunea pentru o creștere durabilă a salariilor personalului.

 

Pericolul este cu atât mai mare pentru salariații din sănătate cu cât există riscul ca raportarea să nu se facă la salariul minim pe economie, ci la un coeficient de multiplicare aflat la dispoziția Guvernului, care să conducă cel mult la creșteri salariale nesemnificative.

 

Actuala grilă de salarizare din legea unică nu rezolvă problema inechităților salariale aplicabile angajaților din sănătate raportat la salariații din alte sectoare bugetare.

 

Dacă nu se vrea o lege de salarizare specifică angajaților din sănătate, care ar constitui soluția eficientă de creștere a salariilor din Sănătate, atunci singura soluție acceptabilă este ca grila de salarizare din Legea 284/201o să aibă caracter minim pentru sistemul sanitar, permițând o creștere suplimentară a salariilor în funcție de performanță.

 

Atragem atenția că aplicarea legii unice de salarizare în sectorul sanitar anulează o importantă dimensiune a proiectului legii salarizării în funcție de performanță, elaborat de Ministerul Sănătății, reducându-l la salarizarea pentru timpul suplimentar lucrat! În felul acesta, medicii riscă să se aleagă doar cu dreptul de a lucra suplimentar, un drept pe care-l au deja. Proiectul pilot de salarizare în funcție de performanță riscă să se dovedească inutil, ratându-se scopul esențial pentru care a fost creat. În aceste condiții, el ar trebui înlocuit printr-o formulă de salarizare suplimentară a medicilor care lucrează doar în spitalele publice, aplicându-se astfel modelul italian de stimulare.

 

De asemenea, intenția de a păstra salarizarea angajaților din sănătate în cadrul legii unice este contradictorie cu proiectul de scoatere a acestor salariați din categoria bugetarilor, șubrezind întreaga reformă planificată de ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, și aruncând în derizoriu prevederile programului de guvernare în acest domeniu.

 

Constatăm astfel că discuțiile privind salarizarea personalului din sănătate au luat-o într-o direcție greșită și solicităm revenirea la intenția inițială, respectiv cea a creării unei legi de salarizare specifice sectorului sanitar.

 

                                                                                                                                        Biroul de presă

Imprimare

Comunicat de presa: Intrarea in vigoare a Directivei nr. 24/2011 a gasit sistemul sanitar romanesc nepregatit

Astăzi intră în vigoare prevederile Directivei nr. 24/2011 fără ca statul român să fie pregătit. Încercările de minimalizare a efectelor ei vor fi dramatic contrazise de realitate.

 

Deoarece legislația românească ce trebuie să transpună prevederile Directivei în spațiul juridic românesc nu a fost încă elaborată, cetățenii români se pot prevala direct de prevederile Directivei, solicitând rambursarea cheltuielilor pe care le fac din acest moment pentru tratamentul în străinătate. Absența procedurilor specifice obligatorii pentru autorizarea prealabilă va aduce o gaură semnificativă în bugetul și ala subțiat al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

 

La rândul lor, unitățile sanitare sunt direct amenințate de o scădere dramatică a adresabilității, în prima linie fiind situate spitalele din vestul Transilvaniei. De altfel, județele din această regiune se confruntă cu o migrație a pacienților către Ungaria de mai mult timp, prevederile Directivei tinzând s-o accentueze în condițiile în care pacienții au acum șansa de a recupera o bună parte din costurile tratamentului în străinătate.

 

În mod evident, efectele negative se vor repercuta și asupra salariaților din sănătate, scăderea veniturilor unităților sanitare determinând în mod firesc o incapacitate de plată a salariilor. Cu alte cuvinte, în loc să crească, salariile din Sănătate sunt într-un real pericol de a scădea.

 

Deși am avertizat guvernanții privind pericolele pe care le aduce cu sine această Directivă încă din primăvara acestui an, inclusiv printr-o serie de conferințe publice, măsurile necesare încă se mai lasă așteptate.

 

O analiză pertinentă a efectelor acestei Directive poate fi găsită în studiul Impactul Directivei nr. 24/2011 asupra sistemului sanitar din România, care a fost înaintat tuturor factorilor de decizie din sistemul sanitar.

 

Biroul de presă

 

 

Articole inrudite:

 

Sindicate afliliate FSSR


 
Sindicate afiliate:  


 
 

Tulcea Botosani Neamt Mures Cluj Bihor Timis Caras Severin Gorj Valcea Olt Arges Sibiu Dambovita Giurgiu Bucuresti Calarasi Prahova Constanta Galati Covasna

Flux SOLIDARITATEA