Imprimare

În timp ce membrii noştri de sindicat protestează în stradă, reprezentanţii federaţiei negociază cu Ministerul Sănătăţii

Sindicatele afiliate la Federatia Solidaritatea Sanitara participa zilele acestea la pichetarile institutiilor publice desfasurate în toata tara, sustinând astfel revendicarile adoptate de Consiliul de coordonare al federatiei din 4-7 martie 2010.

Pentru a discuta lista de revendicari prezentata, astazi, 11.03.2010, la ora 12.00, este programata la Ministerul Sanatatii întîlnirea dintre reprezentantii Federatiei „Solidaritatea Sanitara” si cei ai ministerului, în cadrul acesteia urmând a fi negociate revendicarile organizatiei noastre.Principalele noastre revendicari sunt urmatoarele:

  • Consitituirea unei Comisii de monitorizare a aplicarii Legii unice de salarizare în sistemul sanitar și de analiza a efectelor descentralizarii împreuna cu partenerii sociali;
  • Acordarea tuturor drepturilor salariale pe care angajații din sectorul sanitar le aveau în decembrie 2009;
  • Reasezarea grilelor de salarizare pentru personalul din sanatate în mod echitabil, în conformitate cu principiile Legii 330/2009, astfel încât functiile de vârf din sector (ex. medicii primari) sa fie situate în intervalul 7-8, iar celelalte functii sa fie rearanjate în mod corespunzator;
  • Elaborarea Regulamentelor de sporuri aplicabile în ramura sanatate si asistenta sociala cu consultarea organizatiilor sindicale semnatare ale Contractului colectiv de munca la nivel de ramura sanitara;
  • Având în vedere intentia Ministerului Sanatatii de a proceda la disponibilizari în cazul personalului TESA, solicitam stabilirea de comun acord a unor proceduri clare care sa includa si analiza situatiei acestei categorii de personal raportat la schemele de personal si stabilirea, în mod punctual, a situatiilor în care aceste masuri se impun; instituirea unui mecanism de plați compensatorii în cazul în care se ajunge la disponibilizari;
  • Acordarea tichetelor de masa în toate unitatile sanitare;
  • Acordarea celui de-al 13-lea salariu tuturor salariatilor din sanatate;
  • Respectarea dreptului la negocieri colective a salariatilor din sistemul sanitar; aplicarea prevederilor contractului colectiv de munca la nivel de ramura sanitara în vigoare si a celor la nivel de unitate;

 

Preşedinte,
Rotilă Viorel

Vizualizeaza revendicarile noastre

lauff lautf laurf