Imprimare

Federaţia “Solidaritatea Sanitară” din România susţine acţiunile FNSA

Comunicat de presa
 
Federaţia “Solidaritatea Sanitară” din România susţine acţiunile FNSA
 
            În condiţiile în care foarte multe din revendicările FNSA sunt în acelaşi timp şi revendicările noastre, toate intervenind  pe fondul indiferenţei guvernanţilor faţă de soarta salariaţilor din sistemul bugetar, susţinem acţiunile colegilor din Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie şi suntem solidari cu revendicările lor.
            Considerăm că primul act juridic cu putere de lege făcut de Guvern în 2010, OUG nr. 1/2010, constituie o dovadă de rea credinţă, acesta conducând la scăderea salariilor în sectorul bugetar în pofida angajamentelor asumate în cadrul negocierilor din 2009 pe marginea Legii unice de salarizare. Pe aceeaşi linie se încadrează actele subsecvente acestei ordonanţe de urgenţă (în special Ordinul comun 32/42/2010) a căror modificare o cerem împreună cu colegii din administraţia publică.
            Solicităm guvernanţilor să renunţe la mimarea consultărilor sociale şi să vină la masa dialogului social cu bună credinţă, respectându-şi partenerii sociali. Atenţionăm guvernanţii că respectarea dialogului social este parte integrantă a respectării mecanismelor democratice şi le cerem să urmeze modelul partidelor populare occidentale, la care îşi revendică apartenenţa.
            În condiţiile în care cel mai important mecanism al dialogului social îl constituie dreptul la negocierea contractelor colective de muncă iar acest drept a fost anulat prin OUG nr. 2010, cerem repararea de urgenţă a acestui abuz. Pentru respectarea acestor drepturi cetăţeneşti esenţiale vom ataca în instanţă toate aceste acte ce tind să recreeze climatul social dinainte de 1989.
 
             Preşedinte,
 
          Rotilă Viorel

lauff lautf laurf