Imprimare

12-01-2010 : Legea de salarizare e unică doar în privinţa abuzurilor şi neconcordanţelor

Comunicat de presă

Legea de salarizare e unică doar în privinţa abuzurilor şi neconcordanţelor


Comitetul Director al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” din România cere Guvernului să remedieze urgent neconcordanţele şi măsurile abuzive ce riscă să fie instituite prin Legea unică de salarizare. 
Astfel, solicităm eliminarea de urgenţă a alin. 7 din art. 30, care este anulează pentru 2010 plata sporului pentru orele lucrate în zilele libere şi sărbătorile legale şi plata orelor suplimentare. Motivaţia acestei solicitări o constituie faptul că într-un sector cu „foc continuu” cum este sănătatea nu se poate lucra fără plata suplimentară a sâmbetelor şi duminicilor, în caz contrar riscând să asistăm la un refuz al salariaţilor de a lucra în aceste zile şi la o masivă plecare din sistem. În acest sens trebuie luată în considerare ponderea pe care o aveau aceste sporuri în cadrul salariului personalului din sănătate, ele reuşind într-o oarecare măsură să recompenseze efortul de a lucra în zilele de libere legale şi să crească un pic nişte salarii indecent de mici. De altfel, art. 114 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară prevede plata sporului pentru zilele libere legale şi pentru orele suplimentare lucrate, legea intrând astfel în contradicţie cu un drept ce a fost negociat.
Cerem ca în cazul personalul din sistemul sanitar să fie introdusă o derogare de la prevederile art. 23, alin. 2) care, în forma actuală, prevede faptul că suma sporurilor şi indemnizaţiilor individuale nu poate depăşi 30% din salariul de bază. De altfel, acest aliniat intră în contradicţie cu prevederile anexei II/2 în cadrul căreia sunt prevăzute sporuri ce depăşesc 30% şi este păstrată posibilitatea cumulării mai multor sporuri (posibilitate firească, dacă avem în vedere condiţiile concrete de muncă din unităţile sanitare). În acest sens am solicitat Ministerului Sănătăţii negocierea Regulamentului de sporuri pentru salariaţii din sănătate şi asistenţă socială în noul context creat de Legea unică de salarizare, pe baza faptului că sporurile au caracter social şi fac obiectul negocierii colective inclusiv în cadrul instituţiilor publice.
În acelaşi timp nu putem fi de acord cu introducerea salariului de merit în salariu de bază, această măsură putând crea grave distorsiuni în sistem prin favorizarea salariaţilor care beneficiază de salariu de merit în acest an.
Considerăm că se impune modificarea de urgenţă a acestor prevederi care riscă să facă inaplicabilă legea şi ne menţinem solicitările anterioare de a reevalua coeficienţii acordaţi personalului din sistemul sanitar.


Presedinte,
Rotilă Viorel

lauff lautf laurf