Pentru propriile greşeli Guvernul încearcă să scoată vinovate confederaţiile
Comunicat de presă:
Pentru propriile greşeli Guvernul încearcă să scoată vinovate confederaţiile
Considerăm, aşa cum am mai afirmat, că procedura corectă de negociere pentru legea unică de salarizare trebuia să îndeplinească următorii paşi: mai întâi desfăşurarea negocierilor la nivel de ministere cu toate federaţiile sindicale din ramura respectivă, care să reprezinte toate tipurile de salariaţi (dublată de consultarea organizaţiilor profesionale), urmată de desfăşurarea negocierilor la nivelul Guvernului cu toate confederaţiile sindicale. Negocierile la nivelul ministerelor sunt obligatorii în special datorită cadrului legal creat de negocierea Contractelor colective la nivel de ramură, Legea unică de salarizare modificând contracte colective negociate şi aflate în derulare.
În unele ministere, cum este Ministerul Sănătăţii, această procedură nu a fost aplicată, ceea ce a condus la grave distorsiuni în elaborarea textului de lege şi a grilei de salarizare, la încălcarea prevederilor Contractului colectiv la nivel de ramură sanitară şi la nemulţumirea federaţiilor. Odată procedurile legale viciate s-a creat cadrul legal pentru desfăşurarea acţiunilor de protest, inclusiv a grevei.
Nemulţumirea noastră ca federaţie este legată de grava încălcare a acestor mecanisme legale şi de încercare de a acoperi aceste ilegalităţi prin trimiterea, făcută de Guvern în special prin intermediul Ministerului Muncii, la acceptul confederaţiilor, încercând să fie folosite confederaţiile drept giranţi ai ilegalităţilor săvârşite la nivelul ministerului.
Nu putem să acceptăm culpabilizarea confederaţiilor pentru greşelile guvernanţilor în condiţiile în care, cel puţin în ceea ce ne priveşte, confederaţia la care suntem afiliaţi, C.N.S. „Cartel Alfa”, a atras în mod public atenţia încă din luna august asupra vicierii negocierii la legea unică de salarizare datorită faptului că Ministerul Sănătăţii nu şi-a respectat obligaţiile de negociere faţă de partenerii sociali. În plus, pe toată durata negocierilor la legea unică, în cadrul CNS „Cartel Alfa” federaţia noastră a participat la dezbaterile ce s-au desfăşurat în mod constant pentru stabilirea strategiei confederaţiei faţă de această lege.
În aceste condiţii ne declarăm solidari cu CNS „Cartel Alfa” în elaborarea strategiilor de abordare a legii unice şi în desfăşurarea acţiunilor de protest pentru acceptarea amendamentelor pe care le avem la legea unică.
Deoarece nu dorim să fim parte la diferite jocuri de interese, politice sau sindicale, participarea noastră la manifestările de protest anunţate de Alianţa federaţiilor din sistemul bugetar este determinată doar de dorinţa de a ne vedea amendamentele acceptate. Suntem conştienţi că Legea unică de salarizare va determina, ca efect secundar, o sincronizare a acţiunilor şi strategiilor federaţiilor din sistemul bugetar şi, de aceea, înţelegem să participăm la astfel de acţiuni în măsura în care ele au drept scop doar apărarea intereselor membrilor noştri de sindicat.
Preşedinte,
Rotilă Viorel