Imprimare

Negocierile pentru grila de salarizare a sistemului sanitar continuă

Negocierile pentru grila de salarizare a sistemului sanitar continuă

 

Constatând că doar o parte din propunerile de modificare a Legii unice de salarizare pe care le-am înaintat au fost acceptate şi că nivelul de salarizare a personalului din sectorul sanitar este în continuare scăzut, contrar celor afirmate de alţi parteneri de negociere, Comitetul Director al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” din România îşi manifestă în continuare nemulţumirea faţă de forma Legii unice de salarizare, luptând pentru remedierea situaţiei. În cadrul negocierilor cu Guvernul propunerile federaţiei de modificare a Legii unice de salarizare şi a grilei pentru personalul din sănătate au fost preluate şi sunt susţinute în continuare şi de C.N.S. „Cartel Alfa”.

Având în vedere că în sănătate înregistrăm, pentru anumite categorii de personal, cea mai mare durată de pregătire din întreg sistemul bugetar, şi ţinând cont de importanţa socială a muncii, solicităm ca vârful ierarhiei din sistem, medicul primar, trebuie să fie situat cel puţin la jumătatea grilei, deci să aibă cel puţin coeficientul 6, urmând grilei pentru personalul din sistem să fie rearanjată în mod corespunzător.

Faptul că nu reprezentăm nicio putere în stat nu trebuie să însemne că nu avem nicio importanţă în acest stat. Solicităm un tratament echitabil, de care până acum nu am avut parte.

Propunerile noastre punctuale, rămase în negociere, pot fi găsite mai jos

lauff lautf laurf