Propuneri Normativ TESA II
Conform celor stabilite în cadrul negocierilor, în data de 09.08.2010 am transmis Ministerului Sănătății propunerile la a doua variantă de Normativ pentru personalul TESA. Documentele (un document pdf. care reprezintă studiul situației create de Normativ și propunerile înaintate și un document excel. în care este desfășurată analiza unităților selectate în eșantion, cu funcțiile corespunzătoare metodei științifice de calcul propuse) pot fi găsite pe site-ul federației.
Deși constatăm o îmbunătățire a normării personalului TESA față de varianta inițială, Ministerul Sănătății acceptând parte din observațiile și propunerile noastre, considerăm că lucrurile nu au fost încă rezolvate în mod mulțumitor, rămânând destule probleme în special la unitățile sanitare mari.
În documentul transmis Ministerului Sănătății ca și în cadrul negocierilor purtate pe această temă am arătat pricipalele deficiențe ale actualei forme de normare, respectiv faptul că nu stabilește o dependență directă a numărului de salariați TESA de activitatea ce trebuie desfășurată în funcție de tipul unității și că nu respectă principiul normării muncii. De asemenea, am indicat câteva din situațiile inechitabile pe care le generează aplicarea acestei forme de normare, chiar și în această a doua variantă îmbunătățită.
În consecință, am înaintat Ministerului Sănătății două propuneri alternative care ar presupune fie adoptarea unei noi forme de normare, făcută pe principii științifice (prezentată sub formă de studiu și cu aplicații practice) fie îmbunătățirea formei existente. Având în vedere problemele existente vom face toate demersurile pe care le avem la dispoziție pentru îmbunătățirea situației.
În același timp, considerăm că varianta științifică de calcul a normativului avansată ca propunere în cadrul acestor dezbateri constituie un bun început pentru o strategie adecvată în vederea normării și salarizării atât a personalului TESA cât și a celorlalte categorii de personal din sistem care ne preocupă în egală măsură.
Sperăm ca forma finală a Normativului de personal să nu constituie un impuls suplimentar dat salariaților din spitale pentru a părăsi țara, așa cum se întâmplă la oara actuală cu reducerea salariilor.
Președinte,
Rotilă Viorel