Imprimare

Sinteza negocierilor cu Ministerul Sănătății 20.VII.2010 normativ TESA

În urma discuțiilor din data de 20 iulie 2010 privind normativul de personal în atenție au rămas trei variante pentru normarea personalului TESA:

 

 

 
I. Păstrarea normativului de personal elaborat de Ministerul Sănătății cu următoarele (eventuale) modificări:

 

 
  • Scoaterea  Comitetului Director din cadrul personalului TESA (fără a fi însă stabilită în mod concret repartizarea locurilor rămase către funcții TESA)
  • Reașezarea intervalelor de raportare în ceea ce privește numărul de paturi, respectiv crearea unor intervale mai apropiate (la 200, maxim 300 de paturi)
  • Adăugarea unui interval suplimentar respectiv 800-1200 paturi și peste 1200 paturi
  • Separarea serviciului Administrativ de cel de Transport și Aprovizionare

     

     

II.  Varianta propusă de Federația „Solidaritatea Sanitară” din România ca personalul TESA să fie direct proporțional atât cu numărul de paturi cât și cu gradul de complexitatea a paturilor (formula fiind direct legată și de numărul personalului din unitate). Pentru aceasta sunt necesare următoarele demersuri:
  • Stabilirea indicelui de complexitate pentru fiecare tip de unitate sanitară după analiza situației pe cât mai multe unități sanitare (ideal ar fi pe toate unitățile). În acest sens noi trebuie să transmitem datele adunate până în acest moment, ele trebuind completate cu cele obținute de Ministerul Sănătății
    •  

  • Reașezarea funcțiilor prin moderarea unor ponderi (spre exemplu numărul prea mare de juriști care rezultă; la fel pentru personalul SSM); urmează s-o transmitem noi
     
  • Evental identificarea unui alt indicator relevant pentru complexitatea paturilor, aplicabil la alte categorii de personal TESA decât RUNOS (la acesta fiind suficientă raportarea la numărul de personal)
     
 
III. Varianta propusă de Federația TESA – reducerea cu 15% a normativului de personal în vigoare. Cu mențiunea că Ministerul Sănătății a reținut nu atât procentul de 15% cât ideea reducerii pentru fiecare categorie.
La această propuneri am ridicat următoarele obiecții pentru eventualitatea în care s-ar recurge la aplicarea ei:
 
  • Pentru unitățile mici să fie aplicat mai curând normativul Ministerului Sănătății deoarce este mai avantajos (reducerea cu 15% pentru un spital cu 100 salariați echivalează cu menținerea a 8 salariați TESA; procentul nu este satisfăcător nici pentru spitalele mediii)
  • Aplicare acestei reduceri să se facă progresiv începând cu spitalele cu 400 paturi.
 
În ceea ce privește personalul medical am evidențiat faptul că poate apărea un conflict între cele două limite ale normativului respectiv baremul minim de personal  și obligativitatea încadrării în plafonul de cheltuieli. Astfel, în situația în care nu există numărul suficient de salariați pentru a satisface baremul minim însă nu poate fi angajat personal suplimentar deoarece nu permite plafonul de cheltuieli care prevedere prevalează? Până la acest moment Ministerul Sănătății nu are o soluție la acestă problemă.
Precizăm faptul că la începutul întâlnirii am solicitat Ministerului Sănătății studiile și analizele care au stat la baza elaborării normativului de personal pentru TESA existent în proiect. Nu ne-au fost prezentate aceste documente, sugestia fiind că ele nu există.
Au fost analizate de asemenea și unele modificări pentru posturile fixe.
 
 

lauff lautf laurf