Imprimare

Funcționarea tuturor spitalelor mari riscă să fie grav perturbată de reducerea cu peste 50% a salariaților TESA

Comunicat de presă
 
Funcționarea tuturor spitalelor mari riscă să fie grav perturbată de reducerea cu peste 50% a salariaților TESA
 
 
            Încercând să aplice măsuri forțate de reducere a numărului de salariați Ministerul Sănătății a elaborat Proiectul de Ordin privind aprobarea normativelor de personal pentru asistența medicală spitalicească prin intermediul căruia se încearcă reducerea personalului TESA cu peste 50%. În forma propusă normativele riscă să perturbe grav funcționarea unităților sanitare, în condițiile în care nu țin cont de necesitățile concrete de personal ale acestor unități. Prin această măsură sunt amenințate toate unitățile sanitare cu peste 400 de paturi.
            Pentru a rezolva această situație la solicitarea noastră a fost programată pentru astazi la ora 12.00 o întâlnire cu responsabilii din Ministerului Sănătății în cadrul căreia vom încerca să limităm efectele acestei măsuri excesive. În acest sens solicităm ca ponderea peronalului TESA să fie direct proporțională cu gradul de complexitate al fiecărei unități sanitare și cu numărul de paturi pentru a asigura funcționarea spitalelor la standardele europene.
            Propunerile și fundamentările noastre pot fi găsite pe site-ul federației la adresa: http://www.solidaritatea-sanitara.ro/descarcari/normativ-personal/50-calcul-personaltesa.html 
            Considerăm că reducerile de personal nu trebuie făcute cu prețul sănătății cetățenilor și așa destul de afectați de alte măsuri nepotrivite.
            Majoritatea managerilor unităților sanitare mari susțin demersurile noastre, adresând memorii în acest sens atât Ministerului Sănătății atât cât și nouă, până la această dată fiind înregistrate peste 100 de memorii pe adresa Federației „Solidaritatea Sanitară” din România.
           
 
              Președinte,
             Rotilă Viorel

lauff lautf laurf